Securitate

Ascultați indicatile oamenilor de ordine. Dacă oamenii de ordine vă spun să părăsiți o zonă periculoasă din cadrul unei probe speciale va trebui să vă conformați indicaților. În cazuri de indisciplină proba specială poate fi anulată.
Zonele extrem de periculoase sunt marcate ca “ZONE INTERZISE SPECTATORILOR”. Nu încercați să intrați în aceste zone, acestea sunt foarte nesigure. Totodată, NU staționați pe “drumurile de evacuare” și NU treceți niciodată de banda de siguranță.
Păstrați distanță de marginea drumului. Țineti minte că mașinile de concurs parcurg traseul cu viteze foarte mari. Este imposibil de prevăzut o eventuală greșeală a pilotului sau o defecțiune tehnică a mașinii.

Nu stați lângă săritoare sau vârfuri de pantă aflate pe traseul de concurs. Când mașina aterizează după o săritură, pilotul are șanse mult mai mici să o controleze. Mașina poate ieși de pe traseu cu ușurință după o săritură.
Acordați atenție întotdeauna probei speciale. Gandiți-vă la o metodă rapidă de evacuare și fi-ți pregătiți să aveți reacții rapide.

Evitați locurile aflate sub nivelul probei speciale. Nu staționați în exteriorul virajelor, în fața clădirilor sau a altor obstacole. În pădure nu staționați în fața copacilor. Pentru a privi competiția alegeți doar locuri sigure, în spatele obstacolelor solide etc.
Cooperați cu oamenii de ordine și cu organizatorii raliului. În cazul situaților de urgență, aceștia trebuie să fie informați cât mai repede. În cazul oricărui accident, spectatorii trebuie să fie gata să respecte indicațile oamenilor de ordine.
Nu traversați traseul probei speciale și nu mergeți pe proba specială în timpul concursului. Mergeți într-o zonă din care să priviți raliul înainte de startul probei. Consultați Rally Guide-ul din timp, vedeți când proba o să fie închisă și când o să fie redeschisă. Tineți minte că proba nu este redeschisă până nu este traversată de un vehicul al organizatorilor.
Dacă aveți copii cu voi la raliu, trebuie să îi aveți sub atentă observare. Adulții au responsabilități depline asupra siguranței copiilor.
Evitați condusul pe drumurile de acces către probele speciale în timpul raliului. Drumurile către probele speciale sunt deseori înguste și piloții pot fi în grabă pe sectorul de drum dintre două probe.
Parcați vehiculele în spațile rezervate pentru parcare, alese de oamenii de ordine. Nu parcați vehicule în locuri în care ar putea să interfereze cu traseul piloților, staff-ului sau a altor participanți la traficul public.

Nu stați în fața panourilor / semnelor.
Nu distrugeți mediul înconjurător.
Nu luați animale cu voi pe probele speciale.
Nu aruncați nimic pe traseu – puteți afecta siguranța competitorilor. Astfel de comportament atrage după sine consecințe legale.
Fără alcool la raliu!!!

Sursa: rally-safety.com