După nouă ani de pauză, Raliul Argeșului revine în 2019 în Campionatul Național de Raliuri în perioada 2-4 mai. Desfășurat pe 8 probe speciale pe drumurile de lângă Curtea de Argeș, din Pitești și de pe Transfăgărășan, competiția prezintă un interes ridicat pentru sportivii din România datorită numărului mare de echipaje care s-au înscris.
Cu un total de 77 de înscriși în cele trei campionate care-și vor desfășura prima etapă din 2019 la Pitești (Campionatul Național de Raliuri, Campionatul Național de Rally2, Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice), lupta pe probele speciale va fi una interesantă și spectaculoasă. Desigur, numărul total de mașini care va fi la start poate crește în zilele următoare, cum înscrieri se pot face până în ziua startului achitând taxe suplimentare, 80 fiind numărul maxim de înscriși acceptat de organizator.
În Campionatul Național de Raliuri, din cele 56 de echipaje înscrise se remarcă cele 9 care vor concura cu modele R5: campionii en-titre Simone Tempestini & Sergiu Itu (Hyundai i20), vicecampionii din 2018 Valentin Porcișteanu și Dan Dobre, dar și Bogdan Marișca & Sebastian Itu (Ford Fiesta) și Dan Gîrtofan & Tudor Mârza (Skoda Fabia). Cu modele de top vor concura și Titi Aur & Silviu Moraru (Skoda Fabia), Costel Cășuneanu & Valentin Hard (Skoda Fabia), Cătălin Grigoriu & Bogdan Rotaru (Ford Fiesta), Sebastian Barbu & Bogdan Iancu (Skoda Fabia) și Cristi Dolofan & Mihai Sandu, pe un Peugeot 208.
www.documentegdpr.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.
Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a societatii noastre cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.
De asemenea prin completarea si trimiterea unui formular, email sau a unei solicitari care contin date cu caracter personal, confirmi ca esti de acord cu transmiterea acestora si inclusiv cu toate normele europene privitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.